“Nu avem bani!”

Toata copilaria am auzit ca nu avem bani, in special de la mama. Si culmea este ca nu a fost mereu

adevarat dar pentru ca am primit informatia de la mama, pentru mine a fost un adevar.

Copil fiind a fost foarte greu sa duc aceasta informatie, cat si emotiile care vibrau din ea.

Nu erau explicatii sau solutii pe care mintea mea de copil sa le vada. Si m-am simtit vinovata,

ca si cum, si eu trebuia sa produc bani, ca si cum eram valoroasa doar daca aducem

si eu bani in familie.

Pentru ca nu puteam aduce bani mi-am asumat mai multe responsabilitati decat trebuia.

 

Si ce credeti ca am facut restul vietii, am muncit ca sa dovedesc ca merit si eu iubire.

 

Nu a trebuit sa imi spuna cineva ca “trebuie sa muncesti”, eu faceam din proprie initiativa.

 

Acesta este modul prin care mi-am ascuns vina, mult timp chiar si adult fiind. Am creat

in continuare contexte in care sa nu ajung la acea vina. Am avut joburi in care munceam mult

pentru ca trebuia sa muncesc mult pentru bani, si banii nu erau multi. Am tot muncit si

asa nu se mai simtea vina.

 

Dar a venit Stefan si am devenit mama. Cat era mic nu cerea bani. Oricum i-am cumparat jucarii si

ce isi mai dorea el, am facut tot ce se putea ca sa nu traiasca si el aceasta experienta,

in care sa ii spun “Nu avem bani!”.

Dar viata aceasta este despre a invata si ce nu vindeci, se repeta.

Odata cu schimbarea statutului de angajat cu antreprenor am ajuns in situatia in care nu am mai putut

sa spun da, la orice cheltuiala pe care Stefan o solicita.

 

Si am zis-o: “Nu avem bani!”.

 

M-a durut dar tot nu am vrut sa ma duc acolo, in rana mea.

 

Pana cand intr-o zi sotul meu, cand vorbeam de cumparaturi de mancare mi-a spus ca nu mai avem bani.

Am luat foc ca un balaur pentru ca, inca aparam rana aceea. Foarte greu am putut sa ma duc acolo,

in vina aceea si lipsa de valoare pe care am simtit-o cand eram mica.

Foarte greu am putut sa o eliberez.

 

Stiu, o sa spuneti ca nu vreti sa cheltuiti aiurea cu copilul vostru, pe tot felul de prostii.

Si cel mai usor este sa ii spui ca nu ai bani.

Se mai revolta el dar intelege intr-un final.

 

Nu spun sa nu mai folositi aceste cuvinte dar depinde cat de des ii spui copilului tau

ca nu aveti bani si daca il asculti cu adevarat.

Copilul cere bani pentru ca are si el dorinte. Jocuri pe calculator, daca este mai mare

vrea adidasi de firma, pentru robuxi, etc. Normal ca daca nu ai bani, nu ai cum sa ii dai.

Dar nu este despre bani.

Daca nevoile emotionale ale copilului din spatele acestor cerinte sunt indeplinite atunci

el va fi ok cu situatia. De cele mai multe ori sunt de fapt nevoi ale copilului neascultate,

nevazute si nesimtite de parinti, care asteapta validare si acceptare.

Copil va incepe sa se raporteze la bani dupa modelul tau.

Va incepe relatia lui cu banii inca de copil.

Una dintre cele mai des credinte intalnite ale adultilor cu care lucrez este ca abundenta

este limitata, ca nu poti face mai multi bani pentru ca….. nu ai studii superioare,

nu esti destept, nu esti frumos, nu ai pile, nu ai parinti bogati, nu ai noroc, etc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cand ii spui doar: “Nu avem bani!”, acest nu categoric, fara explicatii si fara solutii, fara altenative

pentru copil, va crea credinta ca nu se poate.

 

Daca stiti ca pentru copilul vostru este un obiectiv important, oferiti-i alternative, cautati solutii impreuna,

pentru ca el sa isi construiasca o mentalitate de “pot sa fac bani”, “pot sa realizez ce imi doresc”.

Fie efectueaza diferite sarcini in casa si este remunerat, fie gasiti in afara casei sarcini potrivite varstei,

fie cereti familiei extinse sa va ajute, organizati un concert sau o expozitie si vindeti bilete prietenilor,

fie realizati impreuna diferite obiecte, krafturi si le vindeti, etc.

 

Comportandu-va astfel copilul va invata de la voi ca poate gasi solutii si modalitati diferite

de a face bani si implicit ca abundenta nu este limitata.

 

In acelasi timp, se va simti sustinut si validat.

 

Nu stiu daca ati vazut filmul „Miracolul din celula 7”, este un film emotionant despre dragostea dintre

tata si fiica. Exemplul pe care il putem invata din acest film referitor la nevoile copilui si solutii,

este cel in care fetita isi doreste un ghiozdan iar tatal care are un retard mental se duce si vinde

mere in piata impreuna cu fetita pentru a cumpara ghiozdanul.

 

Capacitatea de a ne asculta copilul este in noi dar nu o putem face din energia de adult, este nevoie sa

ne conectam la energia copilului nostru interior.

 

Cu totii avem un copil interior dar de cele mai multe ori uitam de el si il neglijam.

 

Copilul nostru ne ofera posibilitatea de a ne aducem aminte de copilul interior, de a ne conecta si

de a vindeca ranile copilului interior. Nu copilul ne vindeca ranile copilului interior ci noi.

 

S-ar putea sa crezi ca daca o sa ii oferi copilul tau tot ce nu ai avut tu in copilarie, el va fi fericit.

Nimic mai gresit.

Copilul nostru are alte nevoie decat cele pe care le-am avut noi. Rolul nostru ca parinti, este sa

il descoperim pe el si nevoile lui autentice. Si mai trebuie sa facem ceva, sa ne vindecam

copilul interior.

 

Mi-ar placea sa imi spui parerea ta despre acest articol. Ti-a placut?

 

Cum sa putea sa te ajut?

 

Te rog sa imi scrii pe adresa de mail: elenamarinescucoach@gmail.com sau sa imi lasi

comentariul tau in spatiul de mai jos, destinat comunicarii.